Imprentas 227 di Ivan Marongiu

In regordu de Paulu Pillonca, su grandu intelletuale sardu

A tres annos dae sa morte de Paolo Pillonca, ammentamus sa figura de s’intelletuale sardu, poeta e iscritore de primore, grandu giornalista. Un’esèmpiu identitariu sardu pro sas generatziones benidoras. Difìtzile agatare sas paràulas giustas e pretzisas pro ammentare a un’òmine de cabbale comente a Paolo Pillonca, nàschidu a Òsilo ma babbu e mama de Àrthana. Sa Sardigna at pèrdidu unu de sos intelletuales suos prus illustres e dae sos medas talentos: professore, giornalista, iscritore, poeta, editore, ma mescamente istudiosu e difensore de sa Limba Sarda. Est galu ammentadu cun nostalgia dae sos istudiantes suos, sas letziones suas non fiant mai banales, semper interessantes e capatzas de fàghere nàschere in sos giòvanos s’amore pro su connoschimentu.

Giornalista lìberu e mai subordinadu, sos artìculos suos rapresentant afriscos de sa realidade, un’esèmpiu pro sos giornalistas giòvanos. Cando aiat dèvidu iscrìere subra sos fatos de Osposidda, fiat istadu una de sas pagas boghes chi si fiat pesadu contra s’esibitzione de sos bator bandidos ochidos che canes e leados comente  trofeos de cassa. Dae sas colunnas de L’Unione Sarda nde fiat essida a campu su rispetu pro  custos mortos chi a  in antis de esserent bandidos fiat èsseres umanos.

Manna meda sa produtzione literària sua, siat comente  iscritore siat comente  poeta: in ogni frase e versu si podet bìdere cuddu donu dadu dae sas “janas” de tocare sas cordas de s’ànima, chi rendiant belle musicales sas òperas suas.  Comente unu Prometeo modernu est istadu unu “eroe” de su pòpulu sardu, capatzu de pònnere a craru sa bellesa sa limba sarda contra s’olvidu de s’oscuridade, intreghende a su tertzu millènnidu sa lughe sagrada prus importante de s’identidade nostra: sa limba. Paolo Pillonca est istadu un’istudiosu rigorosu e atentu de sa limba sarda, sa raighina prus ìntima de su pòpulu nostru. At dadu sa dignidade e sa consièntzia de pòdere espressare sa limba de sa terra nostra in ogni ocasione, dae sas cosas ufitziales a sas ordinàrias, liberendela dae sos istereòtipos e logos comunos.

Interpretende sos sentimentos prus cuados de sa Sardigna, nos at trasmìtidu sos connoschimentos e sa sabidoria antiga de sa traditzione sarda millenària. Dae sas zonas prus cuadas de s’Ìsula at collidu sa boghe de sas persones prus ùmiles, avalorende sos traballos antigos, ponende a disponimentu de sas levas noas sa richesa de sos connoschimentos de sos antepassados nostros. Sos poetas chi ant cantadu suta de sa lughe de sa luna, gràtzias a Pillonca, sunt devènnidos “immortales”. Comente sos autores gregos e latinos, de sos cales aiat unu connoschimentu e cumpetèntzia rara.

Prus chi unu testamentu su chi at lassadu, est un’àndala fata de totus sas òperas suas e de sos istùdios suos, acanta fintzas sos giòvanos de oe podent agatare sa memòria istòrica e linguìstica de sa terra nostra. Unu caminu in ue est possìbile intèndere sos nuscos de su padente e sas essèntzias de sos fundos endèmicos sardos. Ca issu aiat un’atentzione e unu respetu mannu pro montes e padentes sardos.

Paolo est sepultadu in su campusantu de Seui, sa bidda de su Tonneri e de Montarbu, acantu sa die de s’interru suo est istadu acumpangiadu pro s’ùrtimu biàgiu suo dae medas  amigos e conoschentes bènnidos dae totu sa Sardigna, disigiosos de istare cun issu in cuss’ùrtimu biàgiu. Paolo benit ammentadu dae totus comente una persone ùmile, capatza de pesare sas paràulas connoschende·nde sa fortza issoro, dotadu de un’ironia manna. Pro medas est cunsideradu unu mastru e unu puntu de riferimentu. Su tempus no at a pòdere mai minimare s’ammentu de s’intelletuale, ma  mescamente de s’òmine chi est istadu.

B’at una cuartina de sa poesia “Flores e Mendula”, naschida dae su coro de Pillonca in memòria de un’amigu pastore, posca devènnida una cantzone de Piero Marras, chi descriet in manera perfeta custu aspetu. Sa paràula colat duncas a sos versos de Pillonca, comente chi esserent narados dae sa boghe sua etotu:

“Sas istajones t’an fat’a piuere,

su tempus sa carena t’at distrutu,

ma pro chi sias como in terra rutu

dae su coro no nde podes rùere.”

Pillonca amaiat sa Sardigna, e una seletzione de artìculos publicados in sas pàginas de L’Unione Sarda in sos annos Otanta dimustrant chi s’autore connoschiat totu de sa Terra sua. «Paolo Pillonca est istadu unu profeta de sardidade, antigu e modernu. In sas biddas chi bisitaiat sos sèneghes torraiant a iscobèrrere cun issu sa fortza de sa traditzione, mentras sos giòvanos imparaiant sos versos de sas cantzones suas».

Custos faeddos los at iscritos Tonino Oppes in sa prefatzione de “Pàulu ses tue” (Domus de Janas) volùmene chertu dae sa Fundatzione de Sardigna e dae su Comunu de Atzara – de su cale Pillonca fiat tzitadinu onoràriu – chi regollet barantun’artìculos publicados dae su giornalista, iscritore e poeta nàschidu a Osilo subra de sas printzipales testadas locales (Il Messaggero sardo, L’Unione Sarda, La Nuova Sardegna, Làcanas) intre sa metade de sos annos Setanta e su 2018, annu de s’iscumparta sua acontèssida a Casteddu a s’edade de setantasès annos.

In sos cantos leados dae su Messaggero sardu, Paolo Pillonca indagat cun laitzidade giornalìstica profilos de personàgios de su càlibru de Peppino Marotto, Annino Mele e àteros.

Sa seletzione de artìculos publicados in sas pàginas de L’Unione Sarda in sos annos Otanta sunt sa proa de comente s’autore connoscheret a beru totu de sa terra sua: dae sa fàuna («Sas zonas de sa Sardigna in ue sos mugrones sunt prus presentes sunt duos: sas forestas demaniales de Montarbu de Seui e de Montes a Orgòsolo») a sa toponomàstica, dae sa religione («A Lùvula, in Barbagia, a pregare Frantziscu de Assisi andant semper in medas: gente iscurtza, fintzas, pro isòrvere unu votu tra sas ispinas de s’iscurtzatoja montana chi leat a su santuàriu») a sas espressiones culturales, comente sas disputas de poesia improvisada «chi pro sa cumplessidade issoro non si podent mancu paragonare a sos anàlogos fenòmenos de àteras àreas, inclùdidas fintzas cuddas non mediterràneas».

In  Làcanas, sa rivista fundada dae isse matessi, Paolo Pillonca iscriviat a s’ispissu in sardu cuntzentrende·si subra sos temas a issu caros de s’identidade e de sa limba («A traigher sa limba est comente a traigher sa mama, at nadu in custos annos pius de una ‘ia tiu Juanne Lilliu» ma fintzas subra de amores betzos comente cuddu pro s’isport e pro Gigi Riva, s’eroe de s’iscudetu de su Casteddu «nemos comente a issu: sensìbile, lacònicu, sardus pater». Acumpangiadu dae tres retzensiones de Cicitu Masala, Manlio Brigaglia e Francesco Pintore, su volùmene est acumpangiadu dae su docufilm in dvd curadu dae su regista Marco Gallus, chi paris cun sas testimonias de amigos e collegas de Paolo Pillonca collit documentos de archìviu raros e una parte manna de su cuntzertu de Piero Marras de su 2019 fatu in Atzara in onore de Paulu, «calamida de tottu sos pintores/ intre sas biddas nodida/ pro dechidos fiores».

Pompiende su traballu “Paulu ses tue”, prus de totu emotzionat e cummovet torrare a intèndere sa boghe de su grandu intelletuale sardu, chi in sa poesia aiat agatadu una de sas maneras mègius pro dare dignidade a su sardu e pro lu trasmìtere a sas generatziones noas.