Imprentas 129 – Sa didàtica a distàntzia e sos disturbos de su cumportamentu tra sos piseddos

RMC - Radio Macomer Centrale
RMC - Radio Macomer Centrale
Imprentas 129 - Sa didàtica a distàntzia e sos disturbos de su cumportamentu tra sos piseddos
/

Imprentas 129 del 12.04.2021 di Ivan Marongiu

Sa didàtica a distàntzia e sos disturbos de su cumportamentu tra sos piseddos

Segundu medas neruropsichiatras sa Dad, sa didàtica a distàntzia, at agravadu s’istadu mentale de sos piseddos chi sunfriant giai de problemas psicològicos. Lu denùntziat su neuropsichiatra Renato Borgatti, chi at collidu sas boghes de sos giòvanos in sos collòchios durante sos ricoveros: «Sa didàtica a distàntzia est istada una manera de sos mannos pro si limpiare sa cussèntzia. Unu sèberu classista e antidemocràticu chi est cauesende dannos meda a sos piseddos»

B’est Marco, arribbadu a pustis de àere isciusciadu  s’aposentu de corcare suo. B’est Luigi, amarguradu de bìvere inserradu in sos 80 metros cuadros de domo sua. Cristian, 10 annos, chi at pèrdidu su sonnu a càusa de sos vìdeos chi sos cumpàngios li mandant durante sa Dad. Sonia, chi at comintzadu prima a si nde tirares sos firiolos de pedde dae sas ungras, posca s’at segadu sas benas. Posca Alessandra, chi at acabbadu de mandigare, ma su babbu e sa manna si nde sunt abbigiados solu cando sa tzia si l’at fatu notare. B’est Alessia, chi non resesset prus a dormire, chi messagiait cun sas amigas finas a note tarda e posca no agataiat prus unu motivu pro si nde pesare dae su letu. Sos nùmenes de custos piseddos sunt totus imbentados, ma sas istòrias issoro sunt beras. Faghent parte de sos raportos de su repartu de neuropsichiatria infantile de s’ispidale Fundatzione Mondino de Pavia.

Su diretore de su repartu, su professore Renato Borgatti, at monitoradu custos piseddos ricoverados e sos cumportamentos issoro, dae sas telecàmeras postas in ognuna de sas cameras acanta sunt ricoverados: «Cun su Covid-19 amus dèvidu cambiare sas règulas: nemos podet intrare a s’internu de su repartu sena èssere tamponadu; fintzas s’atzessu a sos familiares est istadu reduidu; amus dèvidu interrùmpere s’animatzione chi cun grandu generosidade est portada a in antis dae diversos grupos de voluntàrios. Dae su territòriu arribbant ogna die rechestas de ricòveru pro pitzocos e pitzocas chi istant male meda, retirados in sas càmeras issoro o chi dant isfogu a s’arrenegu cun atziones violentas. Sunt crèschidos sos istorbos de su cumportamentu, sas crisis de ànsia e de agitatzione. Dae sos ispidales nos mutint pro medas casos de pitzocos chi chircant de si suitzidare, in istadu grave de tensione, ma non amus prus postos a disponimentu in sas istruturas nostras.

Est tropu fàtzile pessare chi sa solutzione siat cussa de aumentare sos repartos, creare prus postos pro su ricòveru. In realidade su ricòveru de unu pitzocu est semper un’iscunfita de sa sotziedade nostra, chi no at ischidu dare rispostas lestras cando su problema comintzaiat a si manifestare. Non serbint prus postos letu, su chi serbit imbetzes sunt prus risursas in su territòriu, prus psicòlogos a s’internu de sas iscolas, tzentros de agregatzione chi cunsentant a sos pitzocos de s’addobiare tra issos. Est pretzisu chi sos pitzocos torret a praticare isport e atividades de recreu. E posca est apretosu chi sos pitzocos siant unu problema chi sa polìtica nostra si pòngiat comente prioridade. Chèrgio chi sa comunidade sientìfica», signit a nàrrere Borgatti, «si pòngiat su problema de s’educatzione e de cale benidore semus dende a sos giòvanos nostros».

Su muru de s’infermeria est prenu de disinnos cun medas iscritas e dèdicas comente custa: “Gràtzias pro cussu chi ais fatu pro mene”.  «Mario Draghi- cummentat Borgatti- at naradu chi s’iscola at a èssere sa prima atividade a  torrare a abèrrere cando sa situatzione de sos contàgios l’at a permìtere e chi devimus garantire sa continuidade iscolàstica a su mancu finas a sa prima mèdia. Custu cheret nàrrere chi galu no est istadu  bene cumpresu cale est su problema, ca si est giustu chi sos pipios prus piticos torrent a iscola, fintzas sa torrada in classe de sos piseddos de sas superiores est vitale e non si podet prus trascurare. Cussos, prus de ogni àteru minorenne, tenent bisòngiu de essire dae su nùcleu familiare, de si cunfrontare cun sos fedales issoro e agatare mannos chi siant bonos educadores. Servit pro su percursu evolutivu issoro, chi a s’imbesse benit firmadu, interrùmpidu».

«Sa didàtica a distàntzia est istada unu modu de nois adultos pro nos limpiare sa cussèntzia, unu sèberu classista e antidemocràticu. Si sarvant e andant a in antis solu sos pitzocos prus fortes, cun famìlias sòlidas a palas chi los podent sighire,  sustentare e chi sunt a tretu de reconnòschere sos sinnos de su disàgiu chi a bias non si connoschet deretu. Totus sos àteros, imbetzes, sunt cundennados a abbarrare in segus. Custu sèberu s’est mudende in una genia de seletzione. E sa cosa prus mala est chi semus in pagos a pònnere su problema. Paret chi sos àteros non cumpendant custu dramma chi at a causare cunsighèntzias chi ant a essire a campu tra unos cantos annos». Pròpiu pro custu motivu sa Fundatzione Mondino at detzìdidu paris cun L’Espresso de publicare una pariga de collòchios anònimos, collidos dae neuropsichiatras e psicoterapèutas in su cursu de sos ricòveros o in sas bìsitas ambulatoriales.

Luigi, 13 annos, bisitadu in ambulatòriu pro atacos de pànicu

Ma l’ischis ite cheret nàrrere a abarrare chidas e chidas inserradu in una domo de 80 metros cuadrados cun unu babbu e una mama chi no andant de acòrdiu tra issos e duas sorrigheddas chi brigant pro ogni tontesa? Prima non los aguantaia, e a sa fine creo de èssere arribbadu a los odiare. Ma est istadu a pustis de chi apo comintzadu a istare male. Prima mi so inserradu in unu mundu totu meu, cun sas cùfias in sas origras, corcadu in su letu, cun sos ogros serrados. Mi faghiat istare bene. Ma posca apo comintzadu a intèndere amargura e angòscia. Mi mancaiat su respiru, sudaia, mi pariat chi sa conca mia esseret pro esplòdere, ca fia amachiendemi. Una sensatzione fea meda, chi no aùguro a nemos.

Marco, 14 annos, ricoveradu in repartu pro cumportamentos violentos

Si penso chi a piticu m’imbentaia su dolore de matza pro no andare a iscola. Tenia timoria de sas interrogatziones e de sos còmpitos in classe, tando naraia a sa mama chi tenia sa ganamala e su vòmitu. Issa mutiat a mannai prima de andare a traballare e deo mi nde podia istare in domo. A su cumintzu su Covid mi praghiat. Fiat togu a abbarrare semper in domo sena bisòngiu de s’imbentare fàulas. Posca però mi mancaiant sos cumpàngios, sas partidas cun sa botza de paperi in su passadissu de s’iscola, sas brullas in bagnu pro fàghere infadare sos bidellos. E posca fiat bellu cando torraia a domo cun su postale, semper contende tontesas e riende cun sos amigos! Como non bido s’ora chi si torret a iscola. Custa no est vida. M’est crèschidu un’arrenegu in intro chi dia chèrrere isciopare totu!

Alessia, 14 annos, ricoverada in repartu pro ritiru sotziale e depressione

A su sero non tenia mai sonnu. E mancu sas amigas meas, bidu chi  istaia cun issas finas a sas 4-5 a messagiare. No est chi tenneremus meda cosa de nos nàrrere, ma no aia gana de mi dormire. Immoe non resesso prus a mi calare a sonnu. In gènere serro sos ogros  in sas primas oras de su mangianu, cun su tzellulare galu in manu, e posca dormo finas a mesudie, finas a cando mama mea benit a mi mutire pro mandigare. Ma ite potzo fàghere? Oramai dae tempus prefèrgio  a m’abarrare in su letu, non fatzo nudda. Unu pagu dormo e unu pagu abbàido sa bòveda de s’aposentu meu. E chirco de non pessare.

Sonia, 16 annos Ricoverada in repartu pro autolesionismu

A su cumintzu fiat infadu. Abarraia corcada in su letu a pompiare  sos muros sena ischire ite fàghere. Ma cando cussu bòidu chi aia in intro de mene est divennidu prus mannu, tando apo cumentzadu a istare male. Apo iscobertu chi podia calmare cussu bòidu faghende·mi male a sola. Apo cumintzadu a mi nde tirare sos firiolos de pedde morta de sas ungras de sas manos finas a las fàghere sambenare. Posca apo cumentzadu a mi iscarranfiare in sos bratzos, in fines a mi segare cun sa lameta in s’internu de sas cossas. Non si nd’est mai abbigiadu nemos. Intendia dolore, bidia su sàmbene chi essiat, ma mi pariat  de istare mègius, de dare unu sentidu a sa vida mea. Cun sos istròpios resessia a prenare cuddu bòidu chi fiat faghendemi ammachiare.

Totu custos contos regortos dae sa  Fundatzione Mondino sunt istados publicados dae L’Espresso non pro creare senzazionalismu, ma pro sensibilizare sas istitutziones a pitzu de unu problema sèriu de su disàgiu giovanile chi s’est agravadu in custu peridu dominadu dae s’apretu sanitàriu depidu a su Covid.

Lascia un commento

Il tuo indirizzo email non sarà pubblicato. I campi obbligatori sono contrassegnati *